error404

 

Dupa fantastica performanta de sambata, All Blacks isi reiau pozitia fruntasa atat in clasamentul Tri-Nations cat si in topul IRB cu 91,21 de puncte, urmata de Africa de Sud cu 87,98 si Australia cu 86,28. Ce este si mai interesant e modul in care Noua Zeelanda a triumfat, intr-o victorie istorica de 19 – 0 in Africa de Sud.

Multi se asteptau ca Africa de Sud sa dovedeasca taria caracteristica meciurilor jucate acasa. Neinvinsi pe teren propriu de 6 ani de catre All Blacks, si dupa o victorie in Noua Zeelanda, s-ar fi parut ca sansele sunt de partea lor. Dar, nu a fost asa… 

Multi vor spune ca rezultatul nu reflecta cu adevarat meciul. E posibil. Cel putin in prima repriza, cand scorul a fost 5 – 0 pana la pauza, as fi zis si eu acelasi lucru. Daniel Carter nu a fost cu sutul tocmai in forma, ratand o transformare si trei lovituri de pedeapsa, erori ce puteau fi considerate fatale, mai ales la eseul nevalidat al lui Habana. Dar si de partea Africii de Sud, suturile erau sortite ghinionului. Percy Montgomery, aflat la un istoric meci 100, nu a reusit sa puna ceva pe tabela de marcaj. De fapt, ceva nu a mers in echipa Africii de Sud, per total. Acea gramada fioroasa vedea mingi pierdute in faze fixe, fie in gramezi ordonate, fie in tuse, unde Ali Williams pur si simplu a dominat meciul. Singurul lucru care a stat in picioare pentru Springboks a fost defensiva. Poate nu au reusit sa opreasca total atacul Neo-Zeelandez, dar cu siguranta a facut o diferenta enorma. Fiecare eseu al Noii Zeelande a fost o lupta, incepand cu cel al lui Conrad Smith, care a deschis scorul dintr-o faza superba a capitanului Richie McCaw. Apoi, in minutul 65, Daniel Carter a inscris cea de-a doua incercare, poate cea mai frumoasa vizual din toate eseurile din acest Tri-Nations, cu o miscare ca de pendul a mainii, poate la fel de spectaculoasa ca un slam-dunk dat pe spate intr-un meci din NBA. Dar blestemul sud-african a fost reflectat cel mai bine de ultimul eseu, al lui Keven Mealamu, in urma unei interceptii, in ultimele minute ale meciului. Cam la fel ca eseul care a facut diferenta in 2005.

Dupa o infrangere dureroasa, Africa de Sud se afla acum pe ultima pozitie in clasamentul Tri-Nations, cu 5 puncte, fata de 9 ale Australiei si 14 ale Noii Zeelande.

Lucrurile poate par sumbre, dar cu doua victorii acasa pentru care au toate sansele, si 2 puncte bonus, ar ajunge la 15 puncte totale, iar daca Noua Zeelanda pierde cu Australia, Africa de Sud ar putea iesi triumfatoare. Nici Australia nu este de neglijat, dar vor avea mult de lucru. Eu unul raman la parerea ca Noua Zeelanda vor castiga trofeul 3N si anul acesta. Ramane de vazut daca am dreptate.

 

Asteptand cu nerabdare urmatorul meci,

al dumitale, P0IS0N.

Nu e doar o melodie faimoasa a trupei AC/DC. E revenirea unei echipe la renumele sau, revenirea jucatorilor esentiali acestei echipe si a sperantei in inimile fanilor sai.

Dupa infrangerea de saptamana trecuta, Noua Zeelanda avea de raspuns multor intrebari legate de evolutia jucatorilor si a antrenorului. Iar saptamana asta raspunsul a venit prompt, cu o victorie solida asupra australienilor la scorul de 39 – 10.

Cred ca momentul in care am realizat ca acest meci va fi o totala schimbare fata de precedentul a fost intrarea echipelor pe teren, mai exact intrarea lui Richie McCaw. Dupa cum am notat si in insemnarile trecute, flankerul (poate cel mai bun din lume) a fost accidentat si nu a putut evolua pana acum in turneul celor 3 natiuni. Lipsa lui in 2 meciuri pierdute poate fi considerata de unii o coincidenta, dar adevarul e ca prezenta lui McCaw pe teren nu inseamna doar un flanker mai bun, ci un adevarat capitan, practic elementul care uneste echipa si o conduce catre victorie. Interesant este ca si australienii au suferit de aceeasi problema saptamana trecuta, dar in meciul din acest week-end, Stirling Mortlock a revenit in pozitia de capitan pentru o lupta la capactate maxima intre cele doua echipe. Spectacolul a inceput prin noul tip de Haka, Kapa o Pango, al carui efect asupra australienilor a fost poate mai pronuntat decat clasicul Ka Mate.

Meciul a inceput in forta, ambele echipe atacand agresiv, scorul devenind 3 – 3 in cateva minute. O executie exemplara a lui Daniel Carter a intors scorul in favoarea Noii Zeelande, 6 – 3, si de acolo australienii nu au mai preluat conducerea.

Dupa o greseala de aruncare in tusa a acestora, gramada neo-zeelandeza a luat posesia mingii, care ajunsa la Ma’a Nonu si-a gasit drumul prin defensiva australiana, si dupa cateva ramasari, a ajuns in mainile lui Tony Woodcock, care a inscris primul eseu al partidei. Culmea, un pilier la al 3-lea eseu ca all black. Dar numai in cateva minute avea sa isi faca loc si al 4-lea pentru Woodcock, lasand cu gura cascata intregul stadion.

All Blacks erau deja pe val si repriza a continuat intr-o serie de tuse castigate de neo-zeelandezi fie pe repunerile lor, fie pe ale adversarilor, aducand o cu totul alta imagine fata de echipa de anul trecut.

Desi condusi, australienii au ripostat printr-un eseu superb al lui Adam Ashley-Cooper, aducand ceva incredere australienilor inainte de pauza, si intrebari neo-zeelandezilor, legate de slabiciunea defensivei lor.
Scorul la pauza era astfel de 18 – 10.

A doua repriza a inceput in forta, cu un eseu al lui Ma’a Nonu, primul din cele doua pe care le-a inscris in acest meci, in care per -total a avut o evolutie spectaculoasa, spulberand defensiva australiana in nenumarate randuri.

De fapt, intreaga echipa All Blacks a jucat la cel mai inalt nivel, remarcandu-se ca intotdeauna Dan Carter, uvertura care a aplicat o presiune constanta asupra australienilor prin suturile sale fie in tusa, fie de urmarire, Ali Williams care a dominat tusele, aducand mingea in mainile echipei sale in momente cruciale, Jimmy Cowan care a aratat ca in echipa Noii Zeelande nu exista doar un singur kicker, Mils Muliaina care a facut inca un meci de exceptie, si Richie McCaw, omul care a adus Noua Zeelanda la locul ei.

Acum, speranta a revenit pentru All Blacks, printr-o victorie cu punctul bonus pentru 4 eseuri inscrise, dar urmeaza un meci foarte greu impotriva Africii de Sud.

Springboks vin dupa doua saptamani de pauza si sunt pregatiti pentru 3 meciuri pe teren propriu, unde au o reputatie solida.

Australia inca nu si-a spus ultimul cuvant, totusi.

Over-all, fiecare echipa are toate sansele sa castige acest turneu. Ramane de vazut de partea careia va sta soarta.

 

Cu noi sperante pentru All Blacks,

al dumitale, P0IS0N.

 

 

 

Dupa cum anuntam in ultima insemnare din acest blog, Australia ne pregateste ceva.

Cu scuzele intarzierii (deh, o mica vacanta la mare), revin cu updates despre Turneul celor 3 natiuni. Mai exact, despre ultimele 2 meciuri, Australia – Africa de Sud (16 – 9) si Australia – Noua Zeelanda (36 – 19).

Scorurile par sa spuna mult, dar adevarul e ca nu reflecta realitatea meciurilor.

Primul meci, Australia – Africa de Sud, a fost sub dominatie sud-africana. Australia au ajuns la pauza cu scorul de 5-3, evident un scor care nu spunea nimic despre cine va iesi victorios, dar acea diferenta s-a dovedit a fi mentinuta pana la final.

De ce? Prezenta unor jucatori geniali ca Lote Tuquiri, sau George Smith, care a facut probabil unul din cele mai bune meciuri din cariera. Dar ar fi incorect sa nu apreciem efortul jucatorilor sud-africani ca Schalk Burger, care e intr-o forma extraordinara, sau Juan Smith, unul din motoarele care urnesc aceasta intreaga echipa, si Bryan Habana, care din pacate nu a reusit sa finalizeze un eseu care ar fi putut cobori balanta in favoarea echipei Africii de Sud.

Dar, dezavantajul sud-africanilor a fost la nivelul antrenorului. Deans a inceput turneul in forta, profitand la maxim de fiecare avantaj al echipei, sau al noului set de reguli, la care voi reveni dupa un mic review despre cel de-al doilea meci.

Dar ca sa inchei cu Australia – Africa de Sud. Meciul a avut momente tensionate, datorate pe de o parte arbitrajului care a inchis un ochi asupra abordarii gramezilor de catre australieni, si nu numai. Apoi au fost faze de mol dupa mol prabusite (deh, noile reguli), si care un ping-pong inutil intre kickerii ambelor echipe.

Ce regret cel mai mult in acest meci, e ca scarba de Peter de Villiers nu a vrut sa-l selectioneze nici macar ca rezerva pe legendarul Percy Montgomery, care are 98 de meciuri test la activ, si s-ar fi putut apropia mai mult de mult asteptata selectie cu numarul 100.

Sa continuam. Australia – Noua Zeelanda.

Amintirea acestui meci ma face sa busesc in tastatura, sau monitor, si practic orice imi vine la indemana. Cred ca nu a fost meci care sa provoace mai multi nervi de la sfertul de finala Franta – Noua Zeelanda din 2007.

De ce? Pentru ca in conditii normale, nu numai ca Noua Zeelanda ar fi trebuit sa castige, dar trebuia sa o faca la scor mare. But wellcome to Bizzarro World, sau 3N-2008 cu ELVs, Graham Henry antrenor All Blacks si Robbie Deans antrenor Wallabies.

Faza stresanta e ca Robbie Deans, probabil cel mai bun antrenor din S14, deh, antrenor al Crusaders, trebuia sa fie la conducerea All Blacks. Dar nuuu, de ce sa il dea afara pe Henry, omul care in 2007 s-a gandit ca cea mai buna tactica e sa roteasca echipa fara a consolida ceva, si drept urmare, la prima confruntare serioasa a luat-o in mana. Henry, care anul asta s-a trezit sa distruga linia a 3-a a gramezii si sa puna o gramada de jucatori pe pozitii unde nu au ce cauta. Henry, omul din cauza caruia Jerry Collins s-a retras din rugby la 27 de ani, si altii au preferat sa plece in Europa.

Ce a facut Henry in acest meci? A dat-o in bara, cum a dat-o acasa cu Africa de Sud. Doar ca acum a dat-o in bara si mai rau. Individual, jucatorii All Blacks au fost net superiori australienilor. La naiba, Dan Carter, cea mai buna uvertura in viata (cine are tupeu sa ma contrazica, sa vina cu argumente), a avut poate cel mai bun meci din cariera. Dar asta nu i-a salvat de la un mare esec. Oricum, daca nu erau jucatori ca el, ca Nonu, Sivivatu, Hore si altii, ar fi fost un dezastru mult mai mare.

Problema Noii Zeelande a fost lipsa de organizare. Organizare de care cine trebuia sa fie responsabil? Graham Henry, bineinteles. Si ce a facut el? A distrus toate sansele, cam cum a facu Peter de Villiers in meciul de deschidere al acestui turneu.

Practic, in prima repriza, Noua Zeelanda au dominat ca teritoriu si posesie, dar nu si la scor (Australia in avantaj cu 5 puncte la pauza). Ce a fost stupid si total inutil in aceasta repriza a fost placajul lui Brad Thorn la gatul lui Matt Giteau, chiar fara niciun pic de jena. Ca sa nu mai spun de zambetul idiot cu care a parasit terenul pentru 10 minute, timp in care Noua Zeelanda ramasa in 14 insi a primit fix 10 puncte de la Australia. Fain inceput de meci, ce pot sa spun. Dar oamenii au recuperat pe parcurs, si aveam sperante la pauza intr-o revenire.

In a doua repriza, Noua Zeelanda au schimbat viteza, si pentru un timp au preluat si conducerea. Dar nu am putut respira prea mult, ca au inceput prostiile. Lipsa totala de organizare in aparare, si greseli cu nemiluita de manuire a mingii. Ce naiba, am vazut meciuri pe ploaie cu mai putine mingi scapate.

In fine, un moment critic al meciului a fost faza de eseu al lui Sivivatu, in care cu 2 suturi joase si scurte a adus mingea in terenul de tinta, dar a fost placat fara minge!!! Ceea ce dupa mine ar insemna eseu de penalizare. Dar nu si dupa parerea arbitrului, care in acel moment s-a gandit ca mai bine opreste meciul ca nu stia daca sa-l aduca pe Cowan in locul lui Ellis, sau nu, producand haos si un dezavantaj total pentru Noua Zeelanda. So, FUCK Craig Joubert, un arbitru care nu stiu cum naiba a ajuns sa conduca un meci in Turneul celor 3 Natiuni.

Australia, ca in meciul cu Africa de Sud, au speculat fiecare posibilitate, si in special noul set de reguli.

Parerea mea e ca nu exista echipa in toata lumea caruia sa-i convina mai mult regulile astea. Practic, anihileaza rolul gramezii, care in cazul lor era un punct slab, si favorizeaza stilul australian de joc.

Daca o tin tot asa, au cele mai mari sanse sa castige acest turneu.

Ce pot spune e ca daca Noua Zeelanda pierd meciul urmator, sigur nu mai au nici o sansa la titlu. Iar Africa de Sud, desi urmeaza sa joace acasa, tot nu sunt pe teren solid, avand in vedere ce antrenor dobitoc pot avea.

Australia au toti asii in maneca, si daca ii joaca cum trebuie, n-au probleme.

Bine, personal m-ar umple de nervi chestia asta, ca tocmai ei – Quantas Wallabies (cat de penibil sa ai porecla echipei schimbata dupa sponsor – traiasca rugby-ul comercial), care nu pot spune ca triseaza, dar nici pe corect nu castiga, sa ia titlul echipelor cu cea mai lunga traditie in istoria rugby-ului din emisfera de sud.

Dar hell, cum se spune – Prostia se plateste, si cum o echipa a decis sa arunce un antrenor care a castigat cupa mondiala si sa aduca unul fara nicio istorie in joc, iar alta s-a decis sa pastreze un esec si sa dea cel mai bun candidat australienilor, vor trebui sa suporte consecintele.

 

Cu speranta ca urmatoarea insemnare nu se va numi tot Australia,

al dumitale, P0IS0N.